Lungulețu este o localitate care deține destule mărturii din trecutul său îndepărtat.
Că a fost locuită din vremuri, ne-o dovedesc obiectele arheologice, descoperite în diverse zone ale localității.
La punctul „Poenița” situat la 1 km de sat și 0,2 km de satul Poenița s-au descoperit:
Așezare epoca bronzului, mil.II î. Hr.
Așezare geto-dacă, sec. II î.Hr.
Așezare daco-romană, sec. IV p. Hr.
Aici pe o suprafață apreciabilă, s-au găsit vestigii ale locuirii pe aceste locuri. Paralel cu datele existente și consemnate mai adăugăm:
În urma săpării unui canal de irigație în perioada 1987-1988 și aflând de la elevi de obiecte de ceramică găsite în preajma șanțului, în lungul acestui canal (șanț), din spatele actualului Cămin Cultural până la Poenița (Bordei). La circa 200-300 m de actualul releu de telefonie mobilă din marginea localității Poenița, s-au găsit în pământul scos din șanț, o mulțime de resturi de ceramică. Căutând s-au găsit la o adâncime de circa 0,6-0,8 m, resturi de diferite dimensiuni de „ceramică neagră”.
Au fost adunate mai multe astfel de obiecte și au fost duse la Școala nr. 2 Lungulețu. Aceste date se găsesc în lista siturilor arheologice la poz. 122 din Repertoriul arheologic „V. Pârvan” pentru identificare și a le stabili vârsta. Într-adevăr fragmentele de obiecte ceramice se regăsesc printre cele trei perioade datate de tipurile de așezări omeniești menționate. Cum perioadele de cercetare sunt diferite, indică faptul că s-au făcut cam în aceleași locuri.
Un alt loc ce dovedește noi mărturii este „Punctul Vlășceni”. În această zonă, aflată la 0,3 km S-V de localitate în stânga Baiului se găsește un alt sit menționat – așezare cultură geto-dacă, sec II- î.Hr.
Un alt loc unde s-au găsit urme străvechi este în zona Baiului, pe malul drept, la aproximativ 1 km de biserica Pantazi. La o adâncime de circa 0,6 – 0,8 în urma săpării s-a găsit un canal de irigații, piatră roșie zidită, de mărimea unui ou și așezată sub forma unui con. Se bănuiște că era partea de sus a unui cuptor de lucrat ceramică. Lista siturilor, poz. 123. Tot în jurul acestuia ce părea a fi o vatră de foc.
Tot pe raza localității s-a descoperit un tezaur monetar în anul 1958, acesta se află la punctul „Borna km 42”, aflată la est de șoseaua națională București – Pitești în dreptul bornei, aflate la ieșirea din localitate, din care s-au recuperat 27 de monede, denari romani imperiali ce au fost emiși de Traian și Comodus, sec. II p.Hr. După unele informații, locul unde s-ar fi găsit monedele, era de fapt pe drumul ce trecea prin curtea CAP-ului, la ieșirea spre cimitir. Este posibil să fie vorba de două tezaure diferite, din moment ce apar două locuri separate de proveniență, chiar și cu detalii diferite.
Primul document scris datat este 1510 ce ne mărturisește de vânzarea unei părți de moșie de urmașii lui Lungu. Acesta s-a așezat cu mioarele sale în această zonă destul de mănoasă. La acea vreme zona era împădurită. Cert este că acest Lungu a avut cinci copii, de numele lui este legată și localitatea.
Datele studiate dovedesc faptul că întemeietorul satului a fost bătrânul Lungu și de la acesta au apărut satele Lungii și Lunguleți, urmașii acestuia.
Cum pe vremea aceea moșia purta numele stăpânului său, odată împărțită apar la moșii și noile sale denumiri. Cele două moșii s-au separat datorită vremurilor și s-au reunit peste câteva secole de unde a rezultat localitatea de azi Lungulețu.
Numele „Lungul” e nume curat românesc și provine de la cuvântul romanic „Longus”, iar romanizându-se devine Lungu.
Satul Lungulețu provine din două sate Lungi și Lunguleți.
Satul Lungi sau Lungii a mai purtat numele de Șanțuri sau secături după săparea canalului Lungulețu – Brezoaia, ce devia râul Dâmbovița în timp de inundații. Celălalt sat s-a menținut cu același nume.
Evoluția Moșilor
Cel mai vechi proprietar al moșiei a fost LUNGU.
Ca urmaș al acestuia, Negoe, prin soția și fica sa, vând o parte de moșie – LUNGII – lui Stoica Pitar – 18 Iunie 1510, cu primul act scris care atestă existența localității Lungulețu.
De la acesta, moșia trece în stăpânirea doamnei Neaga, soția lui Mitrea Vornicu. Aceștia „dăruiesc” moșia Mitropoliei. Între timp doamna Neaga este luată roabă la turci. Ca să scape cu viață, vinde moșia Lungii lui Pană Vistier și plătește. Între timp doamna Neaga – mama domnitorului Mihnea, merge și depune plângere în divan privind moșia Lungi, care i s-ar cuveni ei, susținând că „moșia nu a fost vândută, ci zălogită” dar pierde judecata. Apar două femei cu numele Neaga: una este soția lui Mitrea Vornicu numită și Mitroaia, iar cealaltă este o rudă a sa, doamna Neaga – mama domnitorului Mihnea.
Este amintit și un boier din Lunguleți – Slăvilă – ca martor la o dispută a mănăstirii Nucet – 1578 și deci probabil stăpân al unei părți din moșie.
Moșia Lungii trece de la urmașii lui Pană Vistier, la Matei Postelnicul strănepotul acestuia.
O parte mai mică a moșiei Lunguleți ajunge la Barbu Iuzbașa, după care la fiul acestuia Radu, el luându-și și numele Lunguleți – Radu Lunguleți (logofăt).
Radu lasă moșia celor două fete ale sale, Maria – soția lui Pastia Pantazi și Ilinca a lui Iane Pitaru – fiul popii Constantin.
O altă parte, sau aceași ajunge la Partene – egumen al mănătirii Nucet și care o vinde în cele din urmă lui Iane Pitaru, fiul popii Constantin.
Partea lui Iane Pitaru, se vinde de fiul său Constantin (ce-și zice și Strâmbeanu) și de ginerele său Dumitrașcu Zaraful.
Marica Zărăfoaia și ficele ei: Bălața, Smaranda și Ilinca vând lui Iancu Glava – 400 stânjeni din moșia Lungulețu – 1785. Constantin Strâmbeanu, fratele Maricăi Zărăfoaia, vând altă parte mai mică din moșia Lunguleți, tot lui Iancu Glava – 1785, febr. 1.
Moșia trece prin vânzare la mezat (licitație) la Scarlat Greceanu – 23 Ianuarie 1788. De la Greceanu trece tot prin vânzare la Hagi Dumitrache (Dumitrie) Papazoglu.
Apare ca proprietar și Răducanu Năstrurel cu moșia Secături (Lungi). Tot prin licitație ajunge moșia la Constantin Hangerli și fii săi.
Din nou moșiile Lungi și Lunguleți se scot la licitație și proprietar devine Gheorghe Deșliu (Iordache), între timp moare și rămâne proprietară Ana Deșliu (Anca). Aceasta cumpără și cealaltă moșie – reunind cele 3 moșii inițiale.
În anul 1829, Ana Deșliu vinde moșia Lungulețu, Așezământului mitropolitului Dositei Filitti.
În 1864 se face împroprietărirea și pe o parte este dată tăranilor până se epuizează întreaga suprafață de pământ.
În zilele noastre se cunoaște că pământul a fost luat cu forța, făcându-se colectivizarea. După 1989, pământul devine din nou al țăranilor, ce erau adevărații proprietari.
Biografie : „Lungulețu Trecut și Prezent” – Prof. Constantin Predescu – Neacșu